Curiozitati despre thailandeza

Intr-una dintre pauzele care au separat doua proiecte consistente, colaboratorii de la biroul de traduceri simpozioane Constanta si-au adus aminte ca a trecut prea mult timp de cand au explorat ciudateniile uneia dintre limbile mapamondului. Hotarati sa remedieze aceasta situatie, traducatorii de simpozioane Constanta s-au aplecat asupra unei limbi de un exotism aparte, thailandeza.

Thailandeza este vorbita de un numar de aproximativ 40 de milioane de persoane, dintre care 20 de milioane sunt vorbitori nativi.

Limba thailandeza scrisa a aparut in jurul secolului al XIII-lea si s-a pastrat, cu mici modificari, in aceeasi forma pana in prezent.

Ca multe alte limbi din acea parte a Asiei, si thailandeza este o limba tonala, avand 5 astfel de modalitati de a exprima un cuvant prin inflexiunea vocii. Strainii cu ureche muzicala au un avantaj in a o invata, iar ceilalti pot sa se foloseasca de diversele conventii care marcheaza tonurile in scris.

Alfabetul thailandez foloseste 32 de vocale si 44 de consoane.

Thailandeza se scrie pe trei randuri: pe cel din mijloc consoanele si o parte din vocale, pe cel de deasupra unele vocale si marcatorii de ton, iar pe cel de jos alte vocale. Fiecare dintre aceste litere isi are locul bine stabilit, nu se pot pune la alegere, pe randul de sus sau pe randul de jos.

Versiunea oficiala a thailandezei, cea predata in scoli si utilizata in contexte oficiale, este dialectul numic thailandeza centrala.

Formulele de politete sunt omniprezente in limba thailandeza si nu sunt o forma de a marca ierarhia, ci de a asigura o interactiune placuta si corecta intre cei doi vorbitori.

Sursa imagine: www.vjv.com.

Daca aveti nevoie de noi, ne gasiti la 0761 431 255andrinacraciun@gmail.com.

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s