Recomandari pentru interpreti

Interpreter-Symbol-text-jpg

La biroul de interpreti conferinte Constanta s-a discutat mult pana acum despre traducerile scrise, insa, asa cum au declarat colaboratorii nostri pe traducere simultana Constanta, a cam venit timpul sa ne ocupam si de cealalta latura a acestei profesii, cea care presupune traducerea orala si concomitenta a unor discutii sau discursuri.

Ca urmare, colaboratorii pentru interpretare Constanta s-au gandit sa va enumere cateva idei pentru a avea o sesiune de traducere simultana cat mai reusita.

Sositi mai devreme la locul unde se va desfasura respectiva actiune de interpretare. In felul acesta, veti avea timp sa va familiarizati cu organizarea spatiala si cu conditiile tehnice si va veti face o idee mai buna cum va decurge totul si la ce trebuie sa va asteptati.

Inainte de evenimentul in sine, ar fi excelent daca ati putea sa va documentati cat mai mult in privinta lui, atat in ceea ce priveste specificul (tehnic, de afaceri, medical), cat si referitor la modul cum s-au desfasurat evenimente similare in trecut.

Tot legat de asta, ideal ar fi sa faceti rost de documentatia care va fi prezentata in cadrul evenimentului; chiar daca unii organizatori sunt refractari in a o oferi, temandu-se ca interpretii nu vor face decat sa recite materialul, este nevoie pentru profesionistii traducerii simultane sa stie foarte bine subiectul discursului, pentru a preintampina orice fel de momente cand discursurile nu sunt inteligibile.

In legatura cu acestia, nu ar strica sa ii cunoasteti pe vorbitori inainte, pentru a va familiariza cu particularitatile timbrelor lor vocale si, desi nu are mare efect, pentru a-i ruga sa se manifeste in directia microfonului si nu foarte repede.

Ajungand la microfoane, e foarte indicat sa verificati toate echipamentele care au legatura cu munca voastra (microfoane, casti, dispozitive audio) si sa identificati care este omul bun la toate la care puteti apela in caz ca se intampla ceva.

Nu in ultimul rand, relaxati-va. Metode sunt diverse, de la tura de jogging pana la tehnici de respiratie, insa este vital sa fiti pregatiti sufleteste pentru o munca solicitanta si pasionanta.

Sursa imagine: www.shoalhaven.nsw.gov.au.

Daca aveti nevoie de noi, ne gasiti la 0761 431 255andrinacraciun@gmail.com.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s